PROCEDURA "WHISTLE BLOWING"


Whistleblower este angajatul, fostul angajat sau orice persoana dintr-o organizatie, cu precadere financiara sau guvernamentala, care raporteaza proasta administrare efectuata de catre persoane sau entitati care au puterea si asa numitele atributii in vederea derularii de actiuni corective. Referindu-ne generic, proasta administrare se refera la incalcarea unei legi, reguli, sau regulament si/sau la o amenintare directa la adresa interesului public – frauda, coruptia, incalcarea siguranţei, a securitatii, a sanataţii, sunt doar cateva exemple.
Daca un angajat suspecteaza ca un Coordonator al unitatii relevante sau reprezentantul Beneficiarului de Grant etc. este implicat in nereguli si neregula este mai degraba o frauda decat o greseala, atunci el/ea va raporta neregula direct Raportorului de Nereguli din OIR (UIP) sau Raportorului de Nereguli din Agentia de Implementare (Autoritatea de Management) sau lui PAO –’’procedura whistleblowing’’
Protectia oferita unui whistleblower consta in: confidentialitatea pentru identitatea whistleblower, interzicerea represaliilor, masurile privind pagubele, dreptul de a-si schimba domiciliul, garantia impotriva actiunii civile si criminale, privilegiul absolut contra procedurilor de calomnie, permiterea dezvaluirii anonimei, protejarea in relatia cu media.
Putem distinge doua tipuri de whistleblower:
- Angajatii Agentiei de Implementare (Autoritatea de Management) / OIR (UIP) - wistleblower intern
Angajatii OIR (UIP) raporteaza cazul suspectat de frauda Raportorului de Nereguli din OIR (UIP) sau lui SPO. Acolo unde nici o masura nu a fost luata, persoana va raporta nivelului urmator : Raportor de Nereguli din Agentia de Implementare (Autoritatea de Management)/NF, PAO, si NAO (la adresa de e-mail, la telefon, casuta de alerta a neregulilor).
Situatia exceptionala cand angajatul poate lua contact direct cu Fondul National (NAO) este conditionata de existenta urmatoarelor :
- Cand angajatul se gandeste ca descoperirea neregulii nu este corect raportata
- Cand angajatul ajunge la concluzia ca recomandarile lui cu privire la rezolvarea neregulei descoperite nu au fost urmate ;
- Cand angajatul crede ca sistemul de control financiar are puncte slabe care pot prejudicia interesul financiar al Comisiei Europene ;
- Angajatul ajunge la concluzia ca acea conducere nu este capabila sau nu vrea sa urmareasca recomandarile lui si personalul din conducere isi arata mereu incapacitatea sau refuzul de a-si face treaba (conditie cumulativa).
Angajatii care descopera sau suspecteaza neregulile vor transfera toata documentatia referitoare la nereguli persoanei care primeste alerta/raportul de nereguli ( Raportori Nereguli din OIR (UIP), Raportor Nereguli din Agentia de Implementare (Autoritatea de Management), SPO sau PAO) ;

- terta parte (beneficiari, antreprenori, media, cetateni) - wistleblower extern
In cazul suspectarii de frauda, situatia este raportata cat se poate de repede, in scris sau anonim, in vederea protejarii securitatii celor care raporteaza cazurile.

Daca descopera nereguli, informatorii externi pot raporta oficial, folosind o scrisoare oficiala, sau anonim in scris, la telefon, prin e-mail sau in casuta de alerte nereguli.