POCU 2014 - 2020


Programul Operațional Capital Uman (PO CU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind, totodată, la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat (AP 2014‐2020) ‐ implicit al Fondurilor Europene Structurale și de Investiții din România, şi anume, de a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.

Documente program:

  • Programul Operaţional Capital Uman - iunie 2017

  • Sinteză - iunie 2017

  • Evaluare ex-ante

  • Arhivă

  • Axa Prioritară 1 - Inițiativa locuri de muncă pentru tineri

    Suma alocată totală - 230.693.510 Euro prin Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”

    Acţiunile planificate în cadrul AP 1 urmează să fie implementate în cele trei regiuni eligibile în care rata şomajului în rândul tinerilor depăşeşte 25%, şi anume: regiunea Centru (31,7%), regiunea Sud-Est (31,3%) şi regiunea Sud Muntenia (30,2%), regiuni mai puțin dezvoltateÎn concordanță cu AP 2014-20202, Recomandările Specifice de Ţară privind combaterea şomajului în rândul tinerilor, Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2014-2020


    Axa Prioritară 2 - Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs

    Suma alocată totală:

  • 408.572.233 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 26.535.106 Euro rezervă de performanță
  • 18.701.987 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 1.253.350 Euro rezerva de performanță

    În cadrul AP 2 sunt prevăzute 3 obiective specifice: în contextul primelor 2 obiective specifice vor fi vizate cele 5 regiuni care nu sunt eligibile în cadrul Inițiativei Locuri de Muncă pentru Tineri, respectiv regiunile BucureștiIlfov, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, dat fiind faptul că nevoia de susţinere a tinerilor pe piaţa muncii a fost identificată în toate regiunile.


  • Axa Prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toți

    Suma alocată totală:


  • 1.270.959.911 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 81.309.527 Euro rezervă de performanță
  • 24.853.622 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 1.688.063 Euro rezerva de performanță

    Obiectivul specific vizat de prezenta prioritate de investiţii îl reprezintă îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/ competențe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaților. 

    Axa Prioritară 4 - Incluziunea socială  și combaterea sărăciei

    Suma alocată totală:

  • 1.047.023.965 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 65.852.595 Euro rezervă de performanță
  • 63.168.893 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 4.118.209 Euro rezerva de performanță
  • Intervențiile din cadrul acestei PI îşi propun atingerea a patru obiective specifice:

  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri integrate
  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate (non roma), prin implementarea de măsuri integrate
  • îmbunătățirea alfabetizării digitale a populației din comunități dezavantajate (e-incluziune)
  • reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile care au depăşit situaţia de vulnerabilitate prin furnizarea unor servicii sociale/ medicale/ socio-profesionale/ formare profesională etc. adecvate nevoilor specifice în vederea integrării socio-profesionale

  • Axa Prioritară 5 - Dezvoltare locală plasată sub  responsabilitatea comunității (DLRC)

    Suma alocată totală:

  • 206.392.106 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 13.287.556 Euro rezervă de performanță
  • 5.586.112 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 364.329 Euro rezervă de performanță
  • Intervențiile din cadrul acestei priorităţi de investiţii sunt menite să contribuie la:

  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității Roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC.
  • reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC
  • Măsurile planificate vor contribui, în principal, la îndeplinirea obiectivului-ţintă asumat în cadrul PNR, acela de reducere cu 580.000 a numărului persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială până în 2020, precum și la obiectivele asumate în domeniul ocupării forței de muncă, educației și al sănătății.


    Axa Prioritară 6 - Educație și competențe

    Suma alocată totală :

  • 1.393.631.965 Euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate din care 89.680.233 Euro rezervă de performanță
  • 85.004.079 Euro pentru Regiunea București-Ilfov din care 5.526.743 Euro rezerva de performanță



  • Axa Prioritara 7 -  Asistenţa Tehnica

    Suma alocata totala:

  • 286.276.051 Euro pentru regiunile mai puţin dezvoltate
  • 18.590.933 Euro pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov
  • În vederea asigurarii unui cadru coerent şi unitar de funcţionare a instituţiilor responsabile cu gestionarea Fondului Social European în perioada 2014-2020, axa de asistenţa tehnica din cadrul POCU va acoperi nevoile de finanţare pentru implementarea în bune condiţii a Programului Operaţional Capital Uman, prin acoperirea cheltuielilor cu personalul.

    În acest sens, axa de Asistenţa Tehnica a POCU va acţiona în complementaritate cu Programul Operaţional Capacitate Administrativa şi Programul Operaţional Asistenţa Tehnica în ceea ce priveşte aranjamentele procedurale, respectiv existenţa unei grile de salarizare unice pentru personalul implicat în managementul şi controlul FESI, existenţa unor criterii comune de recrutare a personalului etc.